top of page
Caută


PROGRAMUL FESTIVALULUI


Asociația Arlechino Moldova împreună cu partenerii săi instituționali din Rep. Moldova și Ucraina organizează duminică, 17 Septembrie 2023, pe Pietonală și la Casa de Cultură, prima ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Plaiuri Săvinene”, în intervalul orar 09.00 – 17.00, intrarea fiind liberă.

Evenimentul aduce în atenția publicului săvinean arta populară, tradițiile autentice și cele mai frumoase spectacole de folclor din țară și din străinătate, reunind culturi tradiționale din Ucraina, Rep. Moldova, jud. Botoșani, jud. Iași, jud. Suceava.


PARADA COSTUMELOR POPULARE

Festivalul va debuta, în mod tradițional, cu o paradă a costumelor populare românești și internaționale, care va avea loc duminică, 17 septembrie, începând cu ora 14.30, pornind din fața primăriei pe pietonală spre casa de cultură. Aproximativ 150 de artiști, ansambluri naționale și internaționale, vor impresiona trecătorii prin costumele tradiționale specifice, dar și prin demonstrațiile de cântece și dans, sărbătorind diversitatea culturală a vorbitorilor de limba română și nu numai.


PROGRAM ARTISTIC – SCENĂ

Duminică 17 Septembrie începând cu ora 16.00 pe scena Casei de Cultură Săveni vor interpreta ansambluri și orchestre cu istorie în valorificarea folclorului național, reprezentative pentru regiunile Botoșani, Iași, Suceava, dar și ansambluri internaționale din Ucraina și rep. Moldova. Minoritățile și comunitățile naționale vin la Festivalul Internațional de Folclor „Plaiuri Săvinene” să prezinte cântecele, portul și dansurile tradiționale, într-un spectacol plin de culoare și diversitate.


TÂRG ȘI DEMONSTRAȚII DE MEȘTEȘUG

Festivalul Internațional de Folclor „Plaiuri Săvinene” reunește arta, tradițiile populare reprezentative nordului Moldovei, zonei Cernăuți - Ucraina și zonei centrale a rep. Moldova. În cadrul târgului, meșteșugarii autentici vor prezenta la o varietate de obiecte de artizanat, accesorii și decorațiuni. Ii și costume populare, obiecte din lemn cioplit, icoane, accesorii din piele, bijuterii și podoabe, sunt prezente în centrul orașului Săveni, aducând publicului urban valoarea tradițiilor autentice. Tot în cadrul târgului, vor fi realizate demonstrații meșteșugărești care prezintă cultura rurală.


ACTIVITĂȚI PENTRU COPII

Festivalul Internațional de Folclor este dedicat întregii familii și astfel, copiii sunt așteptați pe pietonală pentru a participa la ateliere de creație inspirate din arta populară românească, duminică 17 Septembrie 2023, în intervalele orare 10.00 – 12.00 / 13:00 – 14:30.

Intrarea la toate activitățile din cadrul evenimentului este liberă.

Festivalul Internațional de Folclor „Plaiuri Săvinene”, prima ediție, reunește tradiții și culturi ale românilor, ucranienilor și moldovenilor, valorificând identitatea și patrimoniul imaterial și prezentând, într-o manieră unică și patriotică, savoarea locală, națională și internațională a folclorului autentic.

PROGRAM

Festivalul Internațional de Folclor „Plaiuri Săvinene” 2023, prima ediție

Duminică, 17 Septembrie 2023

TÂRG ȘI DEMONSTRAȚII DE MEȘTEȘUG

09:00 – 17:00

Pietonală Strada 1 Decembrie 1918

10:00 – 11:00

ACTIVITĂȚI PENTRU COPII – Micul Meșteșugar

11:00 – 12:00 Ateliere tradiționale meșteșugărești

PARADA COSTUMELOR POPULARE

14:30 – 15:30

Pietonală Săveni

Ansambluri naționale și internaționale, comunități și minorități naționale (150 de artiști).

PROGRAM ARTISTIC – SCENĂ CASA DE CULTURĂ

Începând cu ora 16.00

296 afișări0 comentarii
  • Poza scriitoruluiMarius Pomîrleanu

Asociația Arlechino Moldova organizează in data de 05.08.2023 in intervalul orar 15.00-19.00 evenimentul sportiv Crosul Săvenilor .

Aflat la prima edițe, Crosul Săvenilor, este un eveniment sportiv caritabil care are ca scop promovarea sportului ca vector social in zona oraşului Sāveni și strângerea de fonduri pentru Ionuț Mitrofan , un adolescent din Dorohoi pasionat de sport care a fost diagnosticat cu o forma agresivă de cancer.

Program eveniment

Sambata 05 August 16.00 Predare kituri cursa Primăria Săveni 17:00 Start cursa Primăria Săveni 18:00 Finish cursa Primăria Săveni 18.00-19.00 Festivitate de premiere Primăria Săveni

Descriere eveniment Evenimentul se va desfasura pe coordonatele de mai jos

DATA SI ORA START: Sam. 05 August 17.00 FINISH ULTIMUL PARTICIPANT: Sam. 05 August 17.40 DESCRIERE TRASEU: Plecare ora 17.00 din fata Primăriei Săveni pe strada Nicolae Iorga spre Benzinarie Solomonescu – Str. Uzinei- Str. Independentei- Stadion Unirea Saveni- Str. Dr. Mihai Ciuca – Spital Saveni – Str. Avram Iancu- Str. Alexandru Ioan Cuza- Sosire Primarie

Categorii concurs:

1. Băieți/ Fete 12-15 ani 2. Băieți/ Fete 16-18 ani 3. Masculin/ Feminin Open +19 ani

Înscrieri : 1. GRATUIT pentru participanții sub 18 ani ( pentru înscrierea minorilor este necesar acordul părinților) 2. Pentru participanții de peste 18 ani a. dovada oricărei sume donate pentru Ionuț b. bilet cros: preț 20 ron

Premii : Toți participanții vor primi diplome de concurs

Locul 1 Medalie, Masculin/ Feminin 100 ron Locul 2 Medalie, Card cadou Decathlon Locul 3 Medalie, Card cadou Decathlon

Băieți/Fete Locul 1 Cupă, Medalie, Rucsac, Card cadou Decathlon Locul 2 Medalie, Card cadou Decathlon Locul 3 Medalie, Card cadou Decathlon

Pentru detalii şi înscrieri 0737 602915 arlechinomoldova@gmail.com Povestea lui Ionuț!

În satul Cristineşti din jud. Botoșani un copil a ajuns la cumpăna vieții lui. Pentru Ionuţ, cântul locului natal nu mai este la fel, prietenii parcă nu mai spun glume la fel de bune, sora nu mai are zâmbetul la fel de cristalin, părinţii par mai îngrijorați ca niciodată! Visurile sale continuă să ardă insă văpaia lor este din ce în ce mai vlăguită.

În povestea lui Ionuț ne regăsim cu toții. Ionuț este frate, fiu, nepot iar intr-o zi va trebui să fie părinte, unchi, bunic. Pe drumul vieții, îşi va lua permisul, va avea o maşină , işi va întemeia o familie cu o fată frumoasă şi iubitoare şi işi va construi o casă primitoare de unde va scrie în continuare propriile poveşti de viaţă.

Până atunci insă, putem cu toţii să-i fim alături în lupta pe care o duce cu cancerul! Vom fi cât mai mulți la Crosul Săvenilor pe 05.08.2023, vom contribui fiecare cu cât putem pentru ai da acestui copil minunat o şansă la viată, o şansă pentru ca măcar o parte din visurile lui să devină realitate!

Donațiile se pot face la: RO23BTRLRONCRT00G2907502 (RON) RO35BTRLEURCRT00G2907501 (EURO) deschise la Banca Transilvania pe numele Mitrofan Daniel. Codul SWIFT al băncii : BTRLRO22. Cont revolut - 0744518227 (Daniel Mitrofan) Cont Pay Pal - 0744518227(Daniel Mitrofan)

15 afișări0 comentarii
  • Poza scriitoruluiMarius Pomîrleanu

Cupa Arlechino Moldova, prima competiție de fotbal juniori din Complexul Sportiv Unirea Saveni va avea loc in acest an pe Stadionul "Andrei Dumitraş" din Pomârla ,Sâmbătă 10 Iunie 2023.Suntem convinși că turneul si-a atins scopul social și sportiv-extra curricular in regiunea Săveni, de aceea avem ca țel promovarea acestui tip de evenimente sportive și în alte regiuni din județul Botoșani.

38 afișări0 comentarii
bottom of page