top of page
Caută

Viitorul unei societăți și al unei națiuni depinde de educația pe care un sistem educațional îl oferă elevilor. Fiecare copil, fiecare elev, reprezintă o parte integrantă dintr-un mecanism social care susține dezvoltarea sănătoasă a unei comunități.


În procesul de educație al elevilor, voluntariatul reprezintă factorul coagulant între practică și teorie. Pentru că fiecare informație pe care elevul o primește de la profesor trebuie pusă în practică, mai devreme sau mai târziu. Impactul pe care voluntariatul îl poate avea asupra unei comunități poate fi decisiv în crearea de noi modele sociale și de comportament. Mai mult de atât, voluntariatul are puterea de a conecta oameni, idei, situații, proiecte. Fiecare gest al unui elev implicat responsabil poate face diferența pentru persoane și copii aflați în situații precare.

Exemplul oferit de către elevii și profesorii voluntari creează unitate și oferă soluții concrete unor probleme de integrare socială și discriminare bazată pe status social sau financiar.


Campania ”Hăinuțe pentru Arlechini” încurajează și susține elevii și profesorii coordonatori să fie implicați într-un proces activ de dezvoltare a unei societăți cu o istorie bogată, cum este societatea botoșăneană, dar cu carențe civice grave de actualitate.

Aceste acțiuni trebuie susținute de către toți actorii politici și sociali, primari, inspectorat școlar, antreprenori, asociații, fundații umanitare sau consilii județene.


Răspunsul pentru rezolvarea problemelor actuale de sărăcie din anumite zone ale jud. Botoșani se află în proiecte coordonate, nu în discuții interminabile, lipsă de implicare sau dispute de natură politică. Unitatea în principii și în acțiuni este cea care trebuie să primeze pentru construirea unui viitor viabil, cu o educație practică și eficientă, care să ofere soluții concrete pentru dezvoltarea zonelor defavorizate. În fiecare sat sărac din jud. Botoșani se află un Eminescu, un Enescu sau un Luchian. Avem cu toții datoria să oferim copiilor și elevilor un viitor mai bun!


Asociația Arlechino Moldova

Tel: 0737602915

Website: https://www.arlechinomoldova.com/

Blog: https://www.arlechinomoldova.com/blog

Email: arlechinomoldova@gmail.com

Facebook: https://www.facebook.com/arlechinomoldova/?ref=page_internal

Instagram: https://www.instagram.com/arlechinomoldova/




49 afișări0 comentarii
Poza scriitoruluiMarius Pomîrleanu

Actualizată în: 27 ian. 2022





Asociația Arlechino Moldova inițiază Campania Hăinuțe pentru Arlechini. Conform ultimilor cercetări ale Biroului de Programe si Strategii Guvernamentale din cadrul Prefecturii Botoșani, peste 5.000 de copii din județul Botoșani trăiesc în condiții de sărăcie extremă. Din cele peste 300 de sate botoșănene, 169 au acumulat peste patru criterii de sărăcie, ceea ce înseamnă că jumătate din satele județului pot fi considerate amărâte. În satele Avram Iancu, Cotu Miculintii si Nicolae Balcescu din comuna Cotusca, Unguroaia-Cristesti, Iacobeni-Dingeni, Murguta-Dobirceni, George Cosbuc (Gorbanesti), Borolea Veche (Hanesti), Sarata (Mihalaseni), Miletin (Prajeni), Floresti (Todireni), Drislea (Trusesti), Mindresti (Ungureni), Dealu Crucii (Vorniceni), mii de familii nu au cu ce să își îmbrace copiii.

Împreună cu voi, Arlechino Moldova dorește printr-o campanie permanentă să îmbrace fiecare copil din fiecare sat mai sus menționat. Acest lucru este imposibil fără aportul oamenilor de bună credință de pe tot cuprinsul județului Botoșani, din țară și din diaspora.

Dacă dorești să dăruiești hăinuțe sau să fii voluntar, contactează-ne la

0040737602915

Facebook: Asociatia Arlechino Moldova


62 afișări0 comentarii



CAMPANIA " CEI TREI ARLECHINI" Povestea aceasta nu începe cu „A fost odată ca niciodată...” Pentru că este o poveste adevărată. Este despre Simona, o mamă tânără cu trei arlechini simpatici. Cel mare poartă pe umeri grija fraților mai mici și are deja o privire matură. Cel mijlociu zâmbește șotios, ca și cum ar plănui următoarea lui năzbâtie. Iar cel mic e curios de tot ce se întâmplă în jurul lui, privind cu ochii lui mari și inocenți minunile unei vieți încă nedescoperite. Chiar dacă cei patru nu sunt personaje dintr-o poveste, ei merită să aibă parte de o viața în care povestile frumoase devin realitate. O realitate în care se pot bucura de un loc de joacă sigur și curat, de hainuțe, de mâncare bună și prieteni cu care să se joace nestingheriti de răul ce-i inconjoară. Ca ei sunt mii de copii in Județul Botoșsani ce au nevoie de sprijinul nostru , al tuturor.

Donează și tu pentru cei trei arlechini și ajută-i sa vadă că dincolo de sărăcie și mizerie există o lume în care eroii chiar există!

Accesează link-ul de mai jos, doneză pentru arlechini şi fii parte din familia Arlechino Moldova https://www.paypal.com/donate/...


83 afișări0 comentarii
bottom of page